Drumetii in naturaMonumente ale naturiiPentru copiiVulcanii Noroiosi

tinutul selenar acum la picioarele tale

Unde sunt Vulcanii Noroioși?

În România, cei mai cunoscuți și mai spectaculoși vulcani noroioși sunt cei din zona Beciu – Pâclele Mari și Pâclele Mici – Berca, din Subcarpații Buzăului. Dealul Pâclele este forma de relief lângă care, la vest, găsim Vulcanii Noroioși, un deal orientat pe direcția nord – sud, la fel ca și depresiunea vulcanilor. Întreaga zonă a vulcanilor noroioși este mărginită la sud de Valea Buzăului iar la vest de depresiunea Policiori – Scorțoasa.

ghid de turism buzau

Ce sunt Vulcanii Noroioși?

Vulcanii Noroioși sunt formațiuni de relief create de gazele naturale care ies de la adâncimi de cca 3.000 metri și care, în drumul spre suprafață, antrenează apa freatică sau care se infiltrează și argila împreună cu nisipul care formează solul zonei. Gazele împing spre suprafață apa iar aceasta antrenează argila și nisipul cu diferite viteze. Odată ajunsă la suprafață, argila se usucă dând naștere conurilor asemănătoare celor vulcanice. Dacă amestecul este mai lichefiat, nu i-au naștere conuri ci fierbători în care bolboroseala e mai lentă. Tot amestecul este rece iar gazul predominant nu este inflamabil; poate apărea un miros ușor înțepător, sulfuros sau de hidrocarburi. Nămolul nu este nici sapropelic, el neconținând resturi resturi aflate în putrefacție. Totuși, se pot observa urme ale unor minerale care colorează erupțiile sau le adaugă spumă.

Vulcanii Noroioși de la Beciu, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Fierbătorile de la Berca, deși iau naștere pe același principiu descris mai sus, sunt destul de diferiți, fiecare având anumite particularități. Tururile cu cortul sau cu bicicleta sunt cele mai spectaculoase. Le veți găsi alături de cele clasice în secțiunea Tururi.

Cine poate vizita Vulcanii?

Acest ținut pare aspru prin aspectul sau dar este accesibil și primitor. Oricine, aproape de orice vârstă poate face o excursie la Vulcanii Noroioși. Pentru copii chiar e indicat! Vom afla aici atât legenda viteazului Arbănaș care a răpus balaurul dar și contextul geologic în care au apărut vulcanii. Traseul parcurs pe jos este accesibil dar se impune supravegherea celor mici. Deplasarea pe porțiunile umede poate duce la alunecare. Vremea ploioasă impune mai multă atenție.

ghid de turism buzau

Când putem vizita Vulcanii?

Rezervația Vulcanilor este deschisă tot timpul anului și chiar este vizitată și iarna. Iată una dintre excursiile noastre.

La final, vă ofer un mic film cu Vulcanul de la Beciu, foarte activ, chiar nervos. Filmarea a fost făcută în luna martie a anului 2023.

Suprafata:
peste 30 Ha
Nume relief:
Dealul Paclele
Zona:
Centrala
Altitudinea:
200 - 350 metri
Share on social networks

copyright Panoramic Travel 2024